Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3948
 Piața terenurilor, dominată de cereri pentru proiecte mixte - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Bani și Investiţii |
|

Piața terenurilor, dominată de cereri pentru proiecte mixte

Segmentul de terenuri din România s-a caracterizat în 2016 printr-o cerere crescută din partea segmentelor de rezidențial și retail. Tendința va continua și în 2017.
Teren Fabrica de Bere 1 2

Obstacolele administrative au determinat amânarea multor tranzacții pentru 2017, astfel că piața de terenuri poate înregistra rezultate foarte bune în decursul acestui an, nu numai în București, ci și în alte orașe majore din țară, potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International.

Sinziana Oprea, Colliers International (2)“Având în vedere că sectorul rezidențial se bucură de o amplă dezvoltare încă din 2015, investitorii vor dori să livreze proiectele cât mai repede, fiind interesați să achiziționeze terenuri cu autorizații deja emise. Atracțiile principale vor fi atât dezvoltarea proiectelor rezidențiale în apropierea polurilor de birouri, cât și a proiectelor mixte (rezidențial și birouri, rezidențial și retail sau toate trei funcțiunile). Dintre orașele țintă fac parte atât Capitala, cât și orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov”, a declarat Sînziana Oprea, Associate Director în cadrul departamentului de terenuri al Colliers International. “De asemenea, jucătorii importanți din segmentul de retail, precum discounterii, hipermarketurile, magazinele de bricolaj și companiile de mobilă, vor continua să își consolideze poziția pe piață pentru extinderea ariei de acoperire prin achiziția de terenuri, mai ales în orașe secundare și terțiare din țară, sau prin achiziția jucătorilor mai mici.”

Diaconu, Immochan: ”Nu excludem dezvoltarea de activități noi”

Planurile de realizare a Magistralei 6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, aduc în discuție conturarea unui nou pol de birouri pe piața din București, ceea ce poate stârni interesul dezvoltatorilor pentru terenurile din Piața Presei și zonele adiacente. “Terenurile din zona Bulevardului Expoziției și Piața Presei sunt o opțiune foarte bună pentru proiectele de birouri. Zona de nord rămâne interesantă pentru dezvoltările de birouri, însă așteptăm o creștere a potențialului și pentru dezvoltarea  de hoteluri și proiecte rezidențiale și de retail”, explică Sînziana Oprea.

Retailerii, spre orașele cu peste 30.000 de locuitori?

În 2016, piața de terenuri a atins un punct de stabilitate odată cu revenirea tranzacțiilor cu terenuri care au aparținut vechilor fabrici sau a celor obținute înaintea crizei și nedezvoltate. Una din tranzacțiile de referință ale anului, în valoare de 25 milioane de euro, a adus în portofoliile One United Properties și Auchan terenul Automatica de aproximativ 3,2 ha din Floreasca. La rândul său, Vastint a achiziționat 48 ha în Sisești, marcând cea mai mare suprafață vândută pe piața din București în perioada post-criză.

KIWI Finance, credite de 450 mil. lei în 2016

În ceea ce privește prețurile, acestea nu au înregistrat creșteri majore. Excepție fac amplasamentele de top pentru care au negociat mai mulți dezvoltatori. Conform datelor Colliers International, prețurile în tranzacții in zona Floreasca – Barbu Văcărescu au fluctuat între 500 și 1.000 euro/mp, în zona de centru – vest între 450 și 600 euro/mp, iar în zona Timpuri Noi între 500 și 600 euro/mp.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii