Lideri |
|
#ziuanouă

În jurul orei 21:30, pe ninsoare abundentă și vânt puternic, numărul manifestanților a atins aproximativ 3.000.
Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat în jurul orei 22:00, după ce oamenii au scandat „România”, „Hoţii”, „Demisia” și au cântat imnul național.
Protestatarii au ridicat un om de zăpadă („pentru tura de noapte”), pe care l-au împodobit cu steguleţe tricolore.
Manifestanții sunt deciși să nu renunţe la proteste, pentru că Guvernul a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba codurile penale, în favoarea unor politicieni, şi trebuie să-şi dea demisia.
Pe de altă parte, în aceeași zi, preşedintele Klaus Iohannis a mers la protestatarii din faţa Palatului Cotroceni încercând să aibă un dialog cu ei. Iohannis a ieşit din curtea Palatului Cotroceni, a traversat strada, și a mers la manifestanţi.
Şeful statului a încercat un dialog cu cei care îl contestau. „Suntem cu toţii români”, le-a spus preşedintele protestatarilor. Ei l-au huiduit şi i-au reproşat că a dezbinat ţara.
După plecarea preşedintelui, reprezentanții Administraţiei Prezidenţiale le-au dus protestatarilor ceai, însă ei au refuzat.
În jurul orei 19:30, se aflau în fața Palatului Cotroceni circa 150 de persoane.
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii