Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3948
 Surse Reuters: Grupul european de asigurări Allianz se gândește să îi preia pe australienii de la QBE - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Plasamente |
|

Surse Reuters: Grupul european de asigurări Allianz se gândește să îi preia pe australienii de la QBE

Asiguratorul german Allianz a abordat informal egalul său australian QBE Insurance, cel mai mare asigurator din Australia, pentru a-și arăta interesul de a prelua această afacere, potrivit unei surse familiare situației, citată de Reuters.
Allianz-tranzactie

Nicio sumă nu a fost încă avansată în acest stadiu al prezentării intențiilor, susține sursa Reuters.

Ziarul german Handelsblatt a scris, duminică, că Allianz a avansat o ofertă de 15 dolari pe acțiune, ceea ce ar evalua QBE la 15,11 miliarde de dolari americani (20 de miliarde de dolari australieni). Ca urmare a acestor zvonuri acțiunile QBE au crescut cu 4,7%, până la 12,91 dolari australieni, luni.

Allianz a refuzat să comenteze zvonurile.

În schimb, QBE a precizat într-o declarație, emisă luni, că nu a fost în discuții cu Allianz sau oricare alt potențial cumpărător.

QBE este una dintre cele mai mari 20 de companii de asigurări din lume, operând în America de Nord și în Europa, precum și în Australia și Noua Zeelandă.

Compania este o țintă atractivă, deoarece va beneficia de o rată a dobânzii mai mare, a declarat David Spotswood, analist la Shaw și Partners.

Nu cred că QBE ar fi de acord cu o ofertă de preluare 15 dolari australieni pe acțiune. Nu este foarte mare. Probabil că ar fi făcute economii atât de cost, cât și de management al creanțelor. În doi ani, ar putea ajunge ei înșiși la o valoare de 15 dolari australieni”, a mai spus el.

Oliver Baete, directorul executiv al Allianz, a declarat că asiguratorul german caută oportunități pe care să le achiziționeze, însă nu îi este ușor să găsească ținte atractive la un preț rezonabil.

De altfel, Allianz a anunțat, încă de anul trecut, că este interesată să cumpere asiguratorul italian Generali, singur sau împreună cu Intesa Sanpaolo.

Piața de fuziuni și achiziții globală s-a răcit în sectorul asigurărilor anul trecut, după un an 2015 amortizor, în care multe companii din domeniu au susținut că evaluările au devenit prea mari.

În România, Allianz-Țiriac, din care grupul german deține pachetul majoritar, de puțin peste 52%, este cel mai important asigurator, cu o cotă de piață de 13%, la finele lunii septembrie 2016, cu prime brute subscrise în valoare de 898,93 de milioane de lei.

 

Tranzacție globală cu implicații în România: Allianz și Intesa Sanpaolo sunt interesate să cumpere Generali

Virgil Șoncutean, directorul general al Allianz-Țiriac: Pentru 2017, mizăm pe o creștere a afacerii de peste 5%

Un nou investitor global pe piața locală de gaze și energie: grupul Allianz preia 30% din E.ON Distribuție

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii