Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3948
 Spitalul Monza investește peste 2 milioane de euro în robotul da Vinci - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Sănătate |
|

Spitalul Monza investește peste 2 milioane de euro în robotul da Vinci

Spitalul Monza, parte a grupului “Policlinico di Monza” din Italia, investește peste două milioane de euro în chirurgia robotică, prin sistemul medical Da Vinci. 
da vinci robot  shutterstock_378098287

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, ulterioară laparoscopiei, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operații. Sistemul computerizat transformă mișcarea mâinilor în impulsuri transmise brațelor robotice, cu o mare acurateţe.

În afară de echipa medicală de excepție de care se bucură pacienții noștri, mereu am pus și vom pune accent și pe aparatura tehnologică performantă. Zi de zi, în Spitalul Monza sunt rezolvate cu succes unele dintre cele mai complexe și dificile cazuri din țară, de aceea avem nevoie de condiții tehnologice excelente.  Sistemul da Vinci este unul dintre ele, fiind un robot cu o precizie incredibilă, care va putea fi folosit în cadrul mai multor specialităţi, printre care si Chirurgia Generală, Urologia și Bariatria.                                                                     

De asemenea, pentru operațiile realizate prin sistemul da Vinci, vom beneficia de expertiza internațională a medicilor grupului “Policlinico di Monza” din Italia, care au efectuat, până în prezent, mii de operații cu brio.”, precizează Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza.

Citește și: Secom a avut afaceri cu 33% mai mari în 2016, până la 16,3 milioane de euro 

Avantajele considerabile ale sistemului da Vinci pentru pacienți sunt: incizii mai mici, durata de spitalizare redusă, recuperarea rapidă, pierderea sângelui redusă, durerea post operatorie redusă, cât și reluarea rapidă a activităților cotidiene.

Spitalul Monza face parte din grupul italian “Policlinico di Monza” și a fost deschis în țara noastră în 2012. Grupul cuprinde zece spitale în Italia și este specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanță. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii