Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 Sorana Savu: „Dezvoltarea profesională permanentă este o obligație” - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Sorana Savu: „Dezvoltarea profesională permanentă este o obligație”

În buna tradiție jurnalistică, fiecare an se încheie cu întrebarea (naivă, dar justificată) cum a fost anul? A doua curiozitate este cum va fi anul ce se apropie, mai greu sau mai ușor? „Forbes România” a renunțat la aceste două întrebări. Am adresat șapte întrebări pentru oamenii din businessul de comunicare.
sorana_savu.jpg

Sorana Savu, Owner la Premium Communication Forbes: Trei lucruri bune care s-au întâmplat agenției dvs. în 2013.

Sorana Savu: În 2013, a fost pentru prima dată când serviciile de consultanță strategică au avut o pondere majoritară în activitatea agenției – fapt care a făcut din 2013 un an intens pentru noi toți, dar și unul foarte bun din toate punctele de vedere.

Forbes: Trei momente dificile prin care a trecut agenția dvs. în 2013.

Sorana Savu: În 2013, cu trei noi clienți în portofoliu, ne-am căutat noi colegi. E suficient să spun că ne căutam în continuare, deși filosofia noastră a fost întotdeauna să angajăm după atitudine și compentențe și să construim experiență în agenție – cu alte cuvinte nu am căutat niciodată să angăjam din alte agenții, ci ne-am adresat proaspeților absolvenți. Avem colegi noi și buni, așa cum ne-am dorit. Am fi putut și am fi vrut să avem mai mulți. Așa că extinderea echipei a rămas un obiectiv pe care l-am rezervat pentru 2014.

Forbes: Trei lucruri bune care au avut loc pe piața de PR și comunicare din Romania în 2013.

Sorana Savu: În 2013, comunicarea online a început să fie mai bine integrată și mai strategică în multe dintre proiectele complexe derulate de companii. Mulți au descoperit că își pot crea propriile platforme de comunicare valorificând potențialul digital-ului, dar au aflat și nivelul real al investiției necesare pentru așa ceva. Tot digitalul a scos la iveală o suită de proiecte sociale și culturale foarte frumoase, de care altfel poate n-am fi ajuns să aflăm și mulți mici antreprenori extrem de talentați care, înainte vreme, n-ar fi avut acces la instrumentele clasice de comunicare. Pentru aceste categorii, în special, digitalul a fost motorul comunicării și, implicit, al activității.

Forbes: Trei lucruri care v-au enervat pe piața de PR și comunicare în anul 2013.

Sorana Savu: O dezamăgire tot am, în urma lui 2013 – atingem în curând 20 de ani de relații publice moderne în România, avem la dispoziție mai multe școli de PR și cursuri de specialitate, nu numai în București, dar și în țară, numărul de oameni implicați în PR a crescut enorm – dar nivelul de profesionalism pare mai degrabă să se dilueze. Lăsând la o parte premiile și momentele strălucitoare ale profesiei, care au rolul lor; lăsând la o parte o elită profesională care s-a format, realmente, în PR-ul românesc în ultimii ani – derapajele profesionale și etice n-au încetat și nu s-au rărit, iar noii absolvenți ies de pe băncile facultăților cu un bagaj ușor și cu o surprinzătoare lipsă de interes pentru o profesie pe care ar trebui, teoretic, s-o construiască vreme de două-trei decenii.

Forbes: Ce i-ați recomanda unui client nou să facă în 2014?

Sorana Savu: Recomandările în 2014 nu sunt cu nimic diferite de cele din alți ani – când pornești la drum în activitatea de comunicare, trebuie să te gândești la aceasta ca la o activitate continuă și care poate ajunge să-ți definească organizația în aceeași măsură în care o face activitatea ta de bază. Comunicarea publică pentru o companie e, practic, la fel de importantă ca aceea interpersonală pentru fiecare dintre noi. Daca ții cont de asta, toate celelalte piese se aliniază – știi ce dorești să obții de la comunicare, cui anume te adresezi, cu cine dorești să lucrezi, îți este mai ușor să evaluezi ce canale de comunicare ți se potrivesc și care nu și așa mai departe. Deci sfatul pentru orice client nou ar fi să se gândească la comunicare ca la o funcție strategică, vie și puternică – și nu ca la un „must have” frivol, de un sezon. Restul, de obicei, vine de la sine.

Forbes: Ce i-ați recomanda unui client vechi care intenționează să-și taie bugetul de comunicare în 2014?

Sorana Savu: Același lucru ca unui client nou – clientul vechi are în spate experiența de comunicare pe care o poate valorifica și, evident, poate conta și pe sfatul consultanților săi. Dar, esențialmente, deciziile de alocare a bugetelor – fie cu plus fie cu minus – sunt decizii strategice. Iar clientul, vechi sau nou, trebuie să se asigure că și-a calculat înainte potențialele implicații. Reducerea unui buget de comunicare nu este o nenorocire – dacă banii rămași sunt alocați inteligent sau dacă realocarea este făcută renunțând la proiecte sau programe care nu au dat nici un rezultat.

Forbes: Ce v-ați dori să se întâmple pe piața de PR și comunicare în 2014?

Sorana Savu: Mi-aș dori să ne respectăm mai mult profesia dacă vrem, la rândul nostru, să fim respectați de clienții și de partenerii noștri de discuție, oricare ar fi aceia. Mi-aș dori să nu uităm că meseria asta ne dă atât de mult cât îi cerem – și că dezvoltarea noastră profesională permanentă nu este ceva opțional, ci este o obligație pe care o avem nu numai față de noi, dar și față de agențiile și companiile pentru care lucrăm. Sigur, suntem într-un domeniu în care lucrurile se schimbă de la o zi la alta – dar asta este ceea ce ne-am asumat și, de ce nu, e ceea ce ne menține în formă de la un an la altul.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii