Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 Pachetul de televiziuni FilmBox va difuza în premieră două seriale europene dedicate Crăciunului - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Pachetul de televiziuni FilmBox va difuza în premieră două seriale europene dedicate Crăciunului

Canalele FilmBox vor difuza în premieră serialele „Ludvig și Moș Crăciun” și „Steaua  Crăciunului”, producții europene dedicate sărbătorilor de iarnă.
Filmbox_Seriale Craciun

Pe FilmBox Family, pe 1 decembrie, de la ora 21:30, începe „Ludvig și Moș Crăciun”. Serialul, o producție 2011, din Danemarca, este o poveste captivantă care implică aventuri magice, fantome, elfi, pasaje secrete și comori ascunse.

Personajul principal este Ludvig, un băiat de numai 12 ani care se mută într-un conac vechi de peste 5 secole, în Børglum. Casa însă este locuită deja de un grup de fantome, în frunte cu Stygge Krumpen, legendarul episcop al Børglumului. El vrea acum să își recupereze faima pierdută și intenționează să îl folosească pe tatăl lui Ludvig pentru asta. Băiatul trebuie să-și salveze familia, conacul și spiritul Crăciunului de malefica fantomă. Dar  nu este singur și în luptă primește un ajutor neașteptat: chiar Moș Crăciun ajunge în Børglum, decis să salveze locul unde el însuși a copilărit, în urmă cu peste 500 de ani.

Tot din Danemarca vine și cea de-a doua premieră a lunii decembrie, „Steaua Crăciunului”. Serialul, al cărui prim episod se vede pe 1 decembrie, pe FilmBox Plus, de la ora 21:35, este o poveste emoționantă despre trei copii între care se leagă o prietenie neașteptată. Când micuța Sus este nevoită să se mute într-un sat uitat de lume, în care familia sa moștenise o pepinieră de Poinsettia (Crăciuniță sau Steaua Crăciunului, în daneză), fetița îi întâlnește pe  Bob, un băiețel pasionat de astrologie, și pe Tom, un hoțoman care este convins că zânele există. Cei trei devin prieteni de nedespărțit și trec împreună prin aventuri care îi vor încânta cu siguranță pe cei mai mici membri ai familiei.

Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că sunt filme ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii