Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 Moody's estimează PIB-ul României pentru 2016 la 4,8% - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Macroeconomie |
|

Moody’s estimează PIB-ul României pentru 2016 la 4,8%

România a înregistrat progrese semnificative în procesul de corectare a dezechilibrelor sale macroeconomice și de consolidare a finanțelor, dar există riscul ca relaxarea fiscală să deterioreze perspectiva fiscală a Guvernului și a competitivității economiei, se arată raportul anual al agenției de evaluare financiară Moody's Investors Service, relatează Agerpres.
Moodys

Punctele tari ale creditului României sunt reprezentate de nivelul moderat al poverii datoriei publice și de îmbunătățirea cadrului instituțional, pe fondul continuării procesului de integrare în Uniunea Europeană. Alte puncte tari sunt perspectivele favorabile de creștere pe termen mediu și competitivitatea economică a țării”, a afirmat Simon Griffin, vicepreședinte Moody’s și coautor al raportului.

Principalele provocări la adresa creditului României includ: limitarea creșterii cheltuielilor guvernamentale în 2016, sporirea absorbției fondurilor europene și întărirea guvernanței companiilor de stat, se arată în raport.

Pentru următorii doi ani, Moody’s se așteaptă la o creștere medie a economiei României aproape de 3-4% anual. Anul acesta, PIB-ul ar urma să accelereze la 4,8%, în urma stimulentelor fiscale solide, și apoi să ajungă la un ritm mai sustenabil, de 3,7% în 2017 și de 3,3% în 2018.

Consumul privat va rămâne principalul motor de creștere al economiei, deși într-o măsură mai redusă decât în 2016, ținând cont de estimările agenției privind o majorare a prețului la țiței și revenirea la inflație. O continuare a politicii fiscale expansioniste a țării în 2017, inclusiv eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a accizei suplimentare la combustibil, precum și planificata reducere a TVA, vor avea ca rezultat o deteriorare a poziției fiscale a României, apreciază Moody’s.

Agenția se așteaptă ca deficitul fiscal al României să crească la 3% din PIB anul acesta, de la 0,8% din PIB în 2014, și să depășească anul viitor 3% din PIB, deoarece măsurile care duc la majorarea deficitului vor compensa creșterea economică solidă. Moody’s estimează că deteriorarea semnificativă a poziției fiscale a României și impactul său asupra datoriei ar putea afecta negativ ratingul de credit al țării.

Ca rezultat al deficitelor mai ridicate fiscale și structurale din 2016 și în ciuda creșterii economice solide, Moody’s se așteaptă ca nivelul datoriei României ca procentaj din PIB să revină la un trend crescător în următorii ani, după ce a scăzut ușor în 2015.

Moody’s va lua în considerare o revizuire în creștere a ratingului României dacă va continua creșterea robustă a economiei, dacă vor exista îmbunătățiri suplimentare ale cadrului instituțional și ale eficienței și dacă se va înregistra o stabilitate prelungită a nivelului datoriei.

Dimpotrivă, presiunile privind o retrogradare ar putea apărea în urma sporirii semnificative a creșterii nivelului datoriei guvernamentale și a cerințelor de împrumut, a declinului competitivității externe a României sau a deteriorării balanței de plăți și a poziției internaționale de investiții, se arată în raport.

În decembrie 2015, Moody’s a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la stabilă la pozitivă și a reconfirmat ratingul suveran la Baa3 (grad investițional).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii