Macroeconomie
Știre publicată pe 15/06/2017

Euro se apropie de 4.59, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani
Cursul leu/euro se situa în jurul valorii de 4,5879 lei/euro pe piața interbancară la ora 11,30, iar economiștii cred că BNR nu a intervenit până în acest moment, conform Agerpres.

Știre publicată pe 13/06/2017

Dăianu (BNR): Nu suntem pregătiți pentru aderare, dacă mâine am fi invitați să ne alăturăm zonei euro
România nu este pregătită să adere la zona euro, iar cei care spun că în cazul în care am fi invitați ar trebui să intrăm dau dovadă de gândire simplificatoare și care denotă neînțelegere a problemelor cu care ne-am confrunta, a declarat, marți, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), informează Agerpres.

Știre publicată pe 13/06/2017

Plumb: Absorbția fondurilor europene pe cadrul financiar 2014-2020 ar putea fi de 9%, la finalul acestui an
Absorbția fondurilor europene pe cadrul financiar 2014 - 2020 ar putea fi de 9%, la finalul acestui an, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, transmite Agerpres.

Știre publicată pe 09/06/2017

După doi ani de la adoptare, Legea insolvenței persoanelor fizice are șanse să fie aplicată
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, astfel că există șanse ca aceasta să poată fi aplicată, în curând.
Alina Botezatu, ContributorȘtire publicată pe 09/06/2017

Studiu EY: 89% dintre executivii companiilor de dimensiuni medii sunt încrezători în perspectivele lor de creștere
Organizaţiile de dimensiuni medii de la nivel global (cu venituri anuale între unul și trei miliarde de dolari) nu dau niciun semn de stagnare în mediul de astăzi, marcat de incertitudini geopolitice, conform raportului „EY Growth Barometer”.
Alina Botezatu, ContributorȘtire publicată pe 09/06/2017

Lira sterlină s-a depreciat după ce Partidul Conservator a pierdut majoritatea absolută în Parlament
Lira sterlină s-a depreciat semnificativ vineri, după ce analiștii au avertizat că este posibil ca premierul britanic Theresa May să demisioneze pentru că nu a reușit să obțină majoritatea în alegerile legislative anticipate care au avut loc joi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Cătălin Vasile - 500 Miliardari Ediția 2011+900 vizualizări
- Nicolae Iamandoiu+1449 vizualizări
- Marian Andreev - 500 Miliardari Ediția 2011+578 vizualizări
- Vasile Onaca - 500 Miliardari Ediția 2011+578 vizualizări
- Ovidiu Henter+1058 vizualizări
- Adrian Roncea+311 vizualizări
- Mihai Alexandru Staicu - 500 Miliardari Ediția 2011+1447 vizualizări
- Tiberiu Zigu - 500 Miliardari Ediţia 2011+475 vizualizări
- O nouă clinică de dermatologie s-a deschis în Ploiești +2796 vizualizări
- Telemea Ibănești a devenit al treilea produs românesc recunoscut la nivelul UE+189 vizualizări