Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 Robin Hood reinventat - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Servicii financiare |
|

Robin Hood reinventat

Fost campion de box şi trader, Paul Tudor Jones propune o abordare de business a actelor de caritate şi vrea să revoluţioneze sistemul educaţional.
paul_tudor_jones_(by_andrei).jpg

Dacă personajul Robin Hood ar fi existat, el ar fi căutat disperat un loc mai bun decât Greenwich (Connecticut) pentru a-şi desfăşura activitatea. Dar acesta, probabil cel mai bogat oraș din lume, se întâmplă să fie locul în care Paul Tudor Jones, în vârstă de 59 de ani, conduce Tudor Investment Corp., un fond de hedging (fond de investiţii cu un număr limitat de investitori) în valoare de 13 miliarde de dolari.

Dar Jones nu este preocupat să facă zeci de milioane de dolari, ci să descopere o metodă prin care să le împartă. Ironia face ca Greenwich să găzduiască acest Robin Hood modern, a cărui fundație cu acelaşi nume a practicat, în ultimii 25 de ani, o filozofie a „filantropiei de tip venture”, care a schimbat, în lupta sa contra sărăciei, ideea de ajutor caritabil. Spre deosebire de sugestia din numele fundației, Jones nu jefuiește bogații şi nici nu le dă bani și bunuri săracilor. În schimb, cu o perseverenţă de trader, Jones solicită donații – a strâns aproape 1,5 miliarde de dolari – de la elita financiară, de la investitori, apoi folosește banii în beneficiul locuitorilor săraci ai orașului New York, într-un mod cantitativ și bazat pe rezultate. În esență, își conduce fundația ca și cum ar conduce un fond de hedging.

Citiți textele ediției speciale și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.

După un sfert de secol în care a combătut sărăcia, Jones a decis să schimbe tacticile folosite la fundație. „Am luptat împotriva sărăciei timp de 25 de ani prin construirea de adăposturi pentru săraci, „bănci de mâncare”, prin traininguri, centre pentru tinerele însărcinate și școli de cartier,” spune el. „Soluția problemei era chiar în fața noastră. Prăbușirea sistemului nostru public de educație este unica amenințare majoră – internă sau externă – cu care ne confruntăm în această țară.”

Nu este o sarcină uşor de îndeplinit de un singur om, prin intermediul unei singure organizații, nici măcar de unul cu averea sa (estimată  la 3,7 miliarde de dolari) și cu reputație în lumea filantropilor. Robin Hood va trebui să strângă mai mulți bani, să influențeze zeci de miliarde de dolari sub formă de bani publici şi să înceapă să se implice în politicile publice. Jones, care nu este un fan al atenției pe care i-o acordă media,  va fi forțat să devină o persoană publică. Dar pentru că este sigur ca un preot de misiunea lui, Jones spune că nu are de ales. „Unicul motiv pentru care lucrez acum este ca să-mi pot continua activitatea filantropică, astfel încât să am puterea financiară de a schimba ceva”, spune el. „Cu siguranță nu vreau mai mulți bani pentru mine.”

Actelele de caritate făcute de Jones sunt concentrate în orașul în care s-a afirmat din punct de vedere profesional. Cu o diplomă de economist, Jones a venit în New York în 1976. A fost campion la box în facultate, dar a gravitat către tranzacțiile de pe Wall Street, care atunci încă mai păreau un joc. A început prin a fi funcționar, tranzacționând bumbac, apoi s-a dovedit a fi un copil minune al E.F. Hutton. În 1980, la 26 de ani, a fondat Tudor Investment, care a crescut la 13 miliarde de dolari, sub conducerea Tudor BVI Global Fund, cu un profit istoric de 19%. În acea perioadă, Jones a început să viziteze cartierul Brooklyn, pe atunci unul dintre cele mai sărace locuri din orașul New York. „Era o zonă foarte periculoasă în care erau oameni fără adăpost, alcoolici, dependenți de droguri, toți locuind în mizerie în aceste clădiri dărâmate”, spune Jones. „Era o lume uitată, la câțiva kilometri depărtare de bogăția extraordinară și puterea din Manhattan. Discrepanța este chiar mai puternică acum, dar pe atunci era mult mai vizibilă.”

În 1986, Jones a hotârât să încerce să ajute. El admite acum că motivația sa era egoistă, „în sensul că acest lucru îmi aduce atât de multă fericire, încât nu e niciun dubiu că simt o plăcere egoistă imensă atunci când fac fapte bune.” Spune că Isus este sursa sa de inspirație. „Dacă aș fi judecat din perspectiva celor zece porunci, aș fi un eșec total”, adaugă el.

În acel an, Jones a preluat o școală din Bedford-Stuyvesant care nu era nici finanțată corespunzător, nici nu avea rezultate bune, ca parte din Fundația
„I Have A Dream”, un program influent început de Eugene M. Lang. Acesta îşi propusese să motiveze elevii (și părinții) garantându-le burse complete pentru facultate tuturor celor care absolveau liceul, precum și mentorat. Jones sperase că vor absolvi 90% din elevi, dar numărul final a fost apropiat de 33%. „Habar nu aveam ce fac”, spune el. „Subestimasem atât provocările academice, cât și pe cele sociale cu privire la acești copii. Aveam energia, dorința și portofelul să îi ajut, dar eram complet nepregătit să fac asta într-un mod eficient.”

În 1987, Jones a devenit o legendă a Wall Street-ului: câștigul de 201% al fondului său l-a dus pe drumul către miliarde. El a conturat apoi ideea unei fundații care luptă împotriva sărăciei din New York, dar într-un mod diferit. Urma să trateze problema sărăciei ca pe o problemă de afaceri, folosind auditul intern, investiții foarte bine gândite, monitorizarea constantă a investițiilor și măsurarea strictă a rezultatelor. Dacă așteptările nu erau atinse, finanțarea era întreruptă. Jones și consiliul director s-au angajat să acopere toate costurile administrative, astfel încât absolut fiecare penny donat să ajungă direct la donatori.

Mesajul a rezonat. În timpul crizei financiare din 2008, gala anuală organizată de Robin Hood a stâns 56 de milioane de dolari într-o noapte. Anul trecut, când  cei 4.200 de invitați din Javits Center s-au bucurat de artiști precum Sting și Jerry Seinfeld, s-au strâns 81 de milioane de dolari. Și nu doar de la  cei  foarte bogați: 300.000 de oameni au donat fundației anul trecut.

Din multe puncte de vedere, Robin Hood este un succes. Fundația donează către peste 200 de alte organizaţii caritabile din New York, a ajutat la construirea a 62 de biblioteci în școlile publice. Fundația a organizat acțiuni de ajutorare după 11 Septembrie și după uraganul Sandy. Fără a mai pune la socoteală toate programele de after school, creșele, cursurile pre- și post- natale care au avut efecte pozitive asupra a mii de oameni care altfel nu ar fi primit ajutor. Dar chiar și cu acest succes, ceva nu era în regulă din perspectiva lui Jones. El se întreba: dacă am putea face lucrurile mai bine? Înainte de cea de-a 25-a aniversare a fundației Robin Hood, a organizat o ședință pentru tot personalul și tot consiliul director. „A fost unul dintre acele exerciții foarte emoționale, dar pe care e foarte important să le faci periodic”, spune Jones. S-au întâlnit în sediul McKinsey & Co. în centrul Manhattan-ului și au formulat trei obiective principale pentru următorul deceniu: să elimine discrepanța dintre bogați și săraci, să scoată din sărăcie un milion de oameni și să controleze 10 miliarde de dolari sub formă de fonduri publice. Apoi s-au împărțit în trei grupuri pentru a încerca să-și dea seama cum pot atinge aceste obiective.

Acela a fost momentul în care Jones a avut revelația. „Toate cele trei grupuri au spus același lucru: Trebuie să investim în viitor, în copiii de azi. Și asta înseamnă îmbunătățirea educației publice, la scală mare.” Fundația Robin Hood a fost implicată în educație încă de la început, inclusiv fondând în 2005 o școală de tip charter (şcoli laice cu gestiune privată şi autonomie în programe, dar cu finanţare publică, n.red.) în Bedford-Stuyvesant, care a devenit cea mai bună școală primară din oraș. „Am demonstrat cu școala de tip charter că discrepanța rezultatelor dintre bogaţi şi săraci este un mit şi o școală potrivită ajută copiii din cele mai sărace cartiere să aibă  rezultate la fel de bune precum cei din cele mai bogate cartiere. Dar ceea ce am realizat este că nu aveam un impact suficient de puternic. Programele de după școală au fost doar nişte «plasturi» pe rană. Școlile de tip charter erau elemente demonstrative. Trebuia să reparăm ceva ce era complet deteriorat: sistemul public de educație”, spune Jones.

Și chiar dacă intenționează să înceapă cu sistemul educațional din orașul New York, el are un obiectiv mult mai complex în minte. „Statele Unite sunt în ultimul sfert al țărilor dezvoltate din perspectiva rezultatelor pe care educația le are asupra copiilor. Ce se întâmplă cu copiii din familii cu venituri reduse și cu educația reprezintă cea mai puternică formă de rasism pe care am experimentat-o vreodată ca țară, cu posibila excepție a sclaviei. Nu știu din ce motiv, dar suntem indiferenți acum.” Jones compară acest lucru cu inițiativa lui John F. Kennedy de a duce un om pe lună. „Common Core (un set de standarde educaționale naționale) a fost momentul nostru Sputnik, atunci când am descoperit că elevii noștri nu se compară cu ce din alte țări dezvoltate”, spune el. „Pierdem întrecerea spațiului. De această dată, spațiul este între elevii noștri.” Jones spune că obiectivul lui este să ducă sistemul educațional din Statele Unite în primul sfert al topului țărilor dezvoltate în următorii zece ani. Peste douăzeci de ani, vrea ca Statele Unite să fie pe primul loc. (Ironia: Jones spune că el personal a fost foarte puțin ajutat de educația pe care a primit-o, cu excepția orelor de jurnalism. „Diploma mea în economie nu mă ajută absolut deloc în profesia actuală.” În schimb, spune că nenumăratele ore în care s-a jucat în timpul liceului – poker, șah, backgammon – au fost experiențele care l-au pregătit pentru ce face azi.)

Jones spune că Robin Hood își va „aduce întreaga putere și greutate financiară” în lupta pentru educația publică. Fundația va face ce poate pe cont propriu. A fondat o școală de training pentru profesorii din New York, în care fiecare profesor trebuie să predea unei clase, în timp ce face un master. După standardele Robin Hood, profesorii nu primesc diploma decât dacă studenții obțin un anumit nivel de pregătire. Dar Jones știe că filantropia privată fără alt ajutor nu poate nici măcar să înceapă să rezolve problema. (Sistemul de școli publice din New York costă 22 de miliarde de dolari pe an.) Ceea ce înseamnă o tactică nouă pentru Robin Hood: să îşi extindă influența pentru a avea un impact asupra politicii publice.

Jones spune că acest lucru va include o „abordare verticală integrată pentru a-i atrage în asta pe toți cei implicați – părinții, elevii, profesorii – ca să conștientizeze problema, apoi să se implice în transformare”, lucrând cu școlile şi profesorii pentru a implementa metoda Robin Hood. Acest lucru înseamnă, printre altele, zile de școală și ani mai lungi, profesori mai buni, traininguri, evaluări corecte și responsabilitate.

Procesul va începe cu o luptă care s-ar putea dovedi a fi cea mai dificilă: convingerea primarului orașului New York, Bill de Blasio, să se implice. „Nu cred că înțelege pe deplin educația. Nu cred că este suficient de bine informat încă”, spune Jones. „Misiunea noastră va fi să îl informăm complet. Va fi un șir nesfârșit de cetățeni îngrijorați din fiecare nivel social care îi vor intra pe ușă pentru a cere și a se asigura că implementăm cele mai bune practici. Presiunea nu se va diminua, nu se va termina și nu vor fi compromisuri.”

Noul efort implică și o doză de risc, cel puțin pentru Jones personal. Va fi nevoit să facă un pas în afara zonei sale de confort. Cel mai des întâlnit refren din fiecare poveste despre el este replica „Jones nu a fost disponibil pentru comentarii”. Îi displace să fie în atenția presei și nu s-a simțit confortabil când aceasta a scris despre el. Prima dată s-a întâmplat ca urmare a documentarului PBS din 1987, „Trader”, al cărui actor principal este Jones, pe atunci în vârstă de 32 de ani, care făcea tranzacții agresive și petrecea în lumea celor mai bogați traderi din acea eră. Jones a detestat modul în care a fost prezentat în acel film și efectiv s-a ascuns în următorii ani. Mai recent, într-o prelegere la Universitatea din Virginia, Jones a gafat spunând că femeile își pierd eficiența ca traderi după ce au copii (și-a cerut scuze ulterior).  Dar Jones spune că va face tot posibilul pentru a atrage atenţia restului lumii, nu doar al ţării asupra educaţiei.

Traducere și adaptare de Paula Csatlos, Iulia Stancu

 Vezi aici ce alte articole mai cuprinde ediția specială despre economia socială

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii