Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 Cu mintea deschisă - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

Bunuri de consum |
|

Cu mintea deschisă

„Fără inovaţie, ar interveni rutina şi piaţa ar fi mai puţin competitivă. Este firesc să evoluăm şi să calculăm fiecare oportunitate menită să inspire o schimbare benefică în evoluţia business-ului”, spune Petre Şandru, cel care de la 1 septembrie 2013 a preluat conducerea operaţiunilor Coca-Cola din România şi R. Moldova.
Petre Sandru Coca Cola Ambasador 62

Dacă ar fi să aleagă un personaj care să rezoneze cu ideea de inovaţie, Petre Şandru spune că acesta ar fi John Pemberton, inventatorul celebrei băuturi Coca-Cola care „astăzi, 128 de ani mai târziu, este în continuare lider al pieţei. John Pemberton este un exemplu în inovaţie, el oferind pieţei unul dintre cele mai cunoscute simboluri şi gusturi din lume”.

De aceea poate, mărturiseşte că, atunci când vine vorba de inovaţie, încearcă să rămână cu mintea deschisă şi de fiecare dată se întreabă dacă lucrurile nu ar putea să fie făcute altfel. „Este important să îţi pui întrebări, să asculţi şi să fii dispus să experimentezi, chiar dacă acest lucru înseamnă să îţi asumi şi riscuri”, mai explică directorul operaţional al Coca-Cola pentru România şi R. Moldova. Spune că una dintre lecţiile inovaţiei este că trebuie să îţi extinzi viziunea, dar să nu uiţi de valorile brandului.

Recunoaşte că şi eşecul are rolul lui în procesul de inovaţie fiindcă este important ca fiecare să îşi exercite dreptul de a experimenta, iar acest lucru ar putea să însemne, uneori, şi asumarea unui eşec. „De aceea, de multe ori, o campanie bine implementată ori un produs apreciat are în spate multe învăţăminte. Pentru noi, feedback-ul este foarte important – opiniile consumatorilor, dialogul pe care îl avem cu aceştia pe reţelele de socializare sau prin intermediul serviciului de info line sunt esenţiale pentru compania Coca-Cola”.

Dacă ar trebui să numească proiectele de succes în materie de inovaţie acestea ar fi, în opinia sa, lansarea noului Cappy Pulpy, îmbuteliat în fabrica Coca-Cola din Ploieşti, pe prima linie aseptică din sud-estul Europei. „Datorită acestei lansări, Cappy Pulpy a ajuns în scurt timp, în topul preferinţelor consumatorilor. Totodată, Sistemul Coca-Cola România a devenit centru de export către alte ţări europene, extinzând în mai puţin de un an numărul de ţări către care exportă produsul de la 6 la 10, în prezent”, explică Petre Şandru. Apoi, un alt proiect la care ţine foarte mult este campania „Grija pentru copii” dezvoltată pentru brandul Dorna.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii