Notice: Metoda constructor apelată pentru WP_Widget în Zoninator_ZonePosts_Widget este învechită de la versiunea 4.3.0! Folosește în schimb
__construct()
. in /home/stagingforbes/public_html/wp-includes/functions.php on line 3943
 ANAF funcționează sub amenințarea blocajului din cauza lipsei de investiții în sistemul informatic - Forbes.ro
Cautare



, Contributor

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

ANAF funcționează sub amenințarea blocajului din cauza lipsei de investiții în sistemul informatic

Activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-ar putea bloca pe o perioadă nedeterminată, din cauza lipsei investițiilor în sistemul informatic, respectiv a alocării insuficiente în bugetul din acest an, informează AGERPRES.
anaf-romania

Bogdan-Nicolae Stan, președintele ANAF, atrage atenția asupra lipsei investițiilor, atât în sistemul informatic al institituției, cât și în serviciile de întreținere, în ciuda creșterii continue a solicitărilor pentru noi aplicații și a volumului de muncă al Direcției de Tehnologie a Informației din cadrul ANAF.

„Conducerea ANAF a constatat că din anii 2012 — 2013 au încetat investițiile importante în infrastructură (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România și BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcționării în bune condiții a sistemului informatic existent, până la achiziționarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots). Precizăm că, în acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreținerea infrastructurii hardware, software și de comunicații”, se arată în comunicatul ANAF.

Conform ANAF, consecințele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declarațiilor fiscale și de plăți a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcționarea sistemului informatic.

„Aceste sincope pot genera oprirea parțială sau totală a unor activități fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicații din teritoriu implică alte riscuri de blocare a activității. Președintele ANAF constată că, în ultimii ani, banii alocați instituției în scopul investițiilor IT nu au fost utilizați decât într-o proporție inadmisibil de scăzută. Consecința neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesitățile menținerii în funcțiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care președintele ANAF l-a adus la cunoștința ministrului Finanțelor Publice”, informează ANAF.

Sistemul informatic al ANAF funcționează, în prezent, la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandările tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activități a instituției, pe o perioadă nedeterminată.

ȘTII CÂT VALOREAZĂ PALMARESUL ECHIPEI STEAUA?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii